Lumea în care trupu-mi respiră,
din lut și din apă își umple ființa,
răsucindu-și infim materia-n spiră.
Așa ne învață astăzi știința.
Aici simt cum sufletu-mi prinde
vibrația Duhului Sfânt, Eternul în veac,
icoane-n culori ce ochiul surprinde
Albastrul de Voroneț văzut din bageac.
Cu lumea, prin lume, viața îmi pare
o scurtă poveste, în taină șoptită,
frânturi de imagini, clișee, tipare
unite-ntr-o ordine dinainte sortită.
– Ai încredere în Dumnezeu?
– Nu există așa ceva.
– Ai încredere în oameni?
– Bineînțeles că nu am. Ce, tu ai? Numai proștii se încred în vorbele altora!
– Ai încredere în tine?
– Bineînțeles! Ce întrebare este asta?
– Uite o întrebare mai simplă: ai încredere că nu o să repeți greșelile pe care le-ai făcut în trecut?
– Hmmm… depinde… este o întrebare complexă. Nu îți pot răspunde cu „da” sau „nu”.
– Și celelalte întrebări nu erau complexe?
– Bineînțeles că nu. Din experiența mea de o viață am învățat că doar în mine pot avea încredere. În nimeni altcineva!
– Păi, după câte am observat, nici în tine nu ai încredere…
– Ba da, faptul că nu ți-am răspuns la o întrebare complexă, nu înseamnă asta.
– Eu nu consider că nu ai răspuns. Doar ai ocolit adevărul…
– Adică?
– Vezi tu, ocolirea adevărului nu îl face de neînțeles, din contră. Eu consider că tu ești încrezător în tine, însă nu ai încredere în tine. Nu ai încredere că alegerile pe care le vei face azi, mâine și în viitor vor fi făcute cu discernământ.
– Cum adică? Tu crezi că sunt fără discernământ? Așa ceva nu există. Sunt un om moral, am respect în primul rând față de mine și față de cei care merită respectul meu!
– Am convenit de la început, și ai fost de acord, ca discuția noastră să nu intre în polemică, de aceea am rugămintea să nu deviem de la această regulă.
– Da, scuze, știi, eu sunt un pic coleric. Iar când cineva mă caracterizează altfel de cum sunt nu mai pot ține cont de reguli.
– Altfel de cum te vezi tu. Deci putem continua, sau ne oprim aici?
– Ok.
– Discernământul ține de capacitatea individului în a aprecia și deosebi între bine și rău, licit și ilicit, moral și imoral. Fără aceste caracteristici nu ar mai exista greșeli. De acord?
– Să zicem. În principiu sunt de acord, e logic ceea ce ai zis.
– Ce este moral, este și drept? Când vorbești despre „natura umană” la ce te gândești? Are legătură cu morala?
– „Natura umană” este coruptă. Uite-te în jurul tău, ce vezi? Toți aleargă după bani și putere. Pentru fericirea personală mulți calcă pe cadavre. La propriu! Eu nu sunt așa.
– Nu vrei să fi fericit?
– Nu am spus asta, nu interpreta aiurea. Consider că fericirea personală nu implică nefericirea altcuiva. Asta dacă ai conștiință, dacă ai discernământ. Eu am!
– Dar poți să faci rău cuiva și fără să vrei, sau, mai bine zis, fără a gândi că acțiunile tale vor aduce suferință sentimentală altor persoane. Din greșelile pe care le-ai făcut în viața ta, unele nu se referă la asta?
– Te referi la divorț? A fost de comun acord. Devenise o relație toxică, nu este doar vina mea…
– Și faptul că nu este „doar” vina ta te absolvă de orice remușcare? Ai conștiința curată? Ce greșeală crezi că ai făcut dacă într-un final ai divorțat?
– Greșeala că m-am căsătorit.
– De ce te-ai căsătorit? A fost un moment de slăbiciune? Cum vezi asta în acest moment?
– Știi cum se zice: „este mai ușor să cunoști zece țări decât un singur om”. Atunci când m-am căsătorit eram îndrăgostit. Iubeam ființa care se lăsa cunoscută. Cu timpul, când vălul vieții feerice a început să se ridice, au început mici tensiuni, păreri diferite, alegeri diferite… Când acestea au lăsat la vedere adevărata față, când deja fericirea noastră se regăsea doar la timpul trecut, am considerat amândoi că trebuie să ne vedem, fiecare, de drumul lui.
– În perioada divorțului ai suferit?
– Normal.
– Păi dacă deja ați luat decizia să vă despărțiți, de ce ai suferit?
– Pentru lucrurile frumoase care au fost, pentru iubirea care a fost.
– Poate și pentru ce ar mai fi putut să fie, crezi? Dacă nu ai fi făcut greșeala să pui în față orgoliul? Dacă ai fi iubit cu adevărat ai fi știut să faci concesii, să lași de la tine. Nu ar fi avut loc tensiunile. Părerile diferite ar fi condus la alegeri de comun acord.
– Nu o știi pe fosta. Nu aveai cum să te înțelegi cu ea! Voia să conducă doar ea, iar eu să fiu un cățeluș ascultător și atât!
– Și ce rău ar fi fost să faci pe plac, dacă o iubeai? Nu crezi că tu ai învățat-o așa încă de când ai cunoscut-o, de când erai îndrăgostit. Dar, spune-mi, înainte de a se aduce în discuție divorțul ți-a arătat că nu te mai respectă? Ori tu i-ai arătat că nu o mai respecți?
– În momentele de furie am fost violent, recunosc, însă mi-am cerut scuze. Din cauza tensiunilor dintre noi, au fost momente când nu m-am putut controla. Nu m-am gândit că asta va duce la ruptură. Irevocabil.
– Ea a suferit la divorț?
– Probabil. Nu am mai comunicat cu ea decât în privința finalizării procesului de divorț. Sincer, nici nu m-a interesat. Crezi că pe ea a interesat-o de mine?
– Dacă tu nu știi, de ce mă întrebi? Dar întrebarea ta dovedește faptul că ai conștiința încărcată în privința deciziei pe care ai luat-o. Dacă pe ea n-ar fi interesat-o, merita ca nici pe tine să nu te intereseze, așa, ca un fel de răzbunare. Dar, gândește-te, dacă ar fi interesat-o de tine? Ți-ar părea rău să știi că n-a dormit nopțile gândind-se că tu nu ești bine?
– Ar fi problema ei! Chiar nu mă interesează.
– Vezi tu, despre ce vorbeam la început. Ocolești adevărul, îl bagi sub preș. De ce? Pentru că tu te postezi pe primul plan, iar după tine vin cei care merită, din punctul tău de vedere. Un punct de vedere limitat. Iar în ceea ce privește încrederea în tine, aceasta este infimă. De ce? Pentru că nu recunoști că vei putea face aceleași greșeli ca cele din trecut. Să îți zic și eu o vorbă: „omul nu ajunge niciodată atât de bătrân încât să nu mai poată face încă o greșeală, pentru că greșeala este omenească”. Greșelile trebuie privite cu inteligență, fără spirit critic. Nu lăsa egoul să ascundă sau să nege greșeala, din dorința lui de a păstra aparențele de superioritate. Altfel, greșelile pot deveni o povara care, în loc sa ne ajute în dezvoltarea personală, ne îndoaie sufletul cu greutatea lor. A recunoaște ca ai greșit este o dovada de adevărată iubire și de apreciere de sine. Iar a recunoaște că nu ești perfect, că ești supus greșelii, te va conduce, implicit, la încrederea în ceilalți. Nu crezi?
– Nu prea…
– Îți mai zic o vorbă: „a răspunde la rău cu rău este o dovadă de slăbiciune; a răspunde la rău cu bine e dovadă de tărie și superioritate”.
– Asta e o prostie. „Întoarce și obrazul celălalt”, nu?
– Bine, atunci îți mai zic o poezie:
„Cu omul prost te mai descurci,
De nu-i și rău, nu te ia-n furci;
Și cu cel rău poți să trăiești,
De ești om bun și te ferești;
Dar fugi cât poți, cu orice cost,
De omul care-i rău și prost!”
De acord cu inteligența bătrânească?
– Să zicem. Dar ce legătură are proverbul și poezia cu încrederea în oameni?
– Are, pentru că încrederea se bazează pe așteptări. Dacă ai așteptări mari, dezamăgirile vor fi mari. Natura umană tu o vezi coruptă, eu zic că este decăzută din cauza egoului individual. Uneori, acțiunile celorlalți ne pot răni, cu sau fără voie. Totul este să știi să primești răul, așa cum primești binele. Nu căuta dreptatea ta, nu lăsa egoul tău să domine. Nu ești cu nimic superior celorlalți, și, mai ales, nu trebuie să vrei să arăți asta. Ai dovedi că ești mai rău decât răul. Toți suntem oameni, toți suntem supuși greșelilor. Să-ți mai zic o vorbă: „a greși e omenește, a ierta e dumnezeiește!” În momentul când aceste vorbe vor avea sens pentru tine, implicit îl vei regăsi pe Dumnezeul pe care l-ai ascuns, alături de adevăr, sub preșul ușii care se deschide spre Rai.
Căci Raiul și Iadul sunt aici, pe Pământ. Raiul este bucuria comuniunii oamenilor cu semenii lor și cu Dumnezeu. Iadul este suferința egoului pentru neîmplinirile datorate greșelilor inerente ale viețuirii.
Cât de-naltă este-o veșnicie
când o măsori în stropi de dărnicie?
Răspunsul, de-l cunoști, nu-l spune!
Dacă nu-l știi, nu presupune,
ci caută ca-n astă viață
să nu te pui pe tine-n față!
Cât de măreață-ți e a ta credință
de-o compari c-o falsă suferință?
Răspunsul Dumnezeu ți-l cerne!
Până și orbul l-ar putea discerne…
Ipocrizia nu este deloc preasfântă,
în lumea cea de după, nu încântă!
Cât de adevarat împărtășești iubirea
când nu-ți ascunzi, abil, de semeni, firea?
În realitatea care te-nconjoară
și care în priviri ți se-nfășoară,
încearcă să-ți creezi nevoia ta reală,
delimitându-te de-a lumii grea sminteală!
Mai spune-mi o poveste
de cand tu copil mic erai
ca să pot da de veste
că nostalgia este vie-n Rai!
Din amintiri ne ducem dorul
sperând ca timpul să ne-ndrume
spre locul unde este Creatorul
Atoatelor din astă lume.
Și împreună, pe vecie
să povestim întru iubire
și-n clipe de cucernicie…
A vieții noastre pomenire!
WOW. Xulescu a absolvit Colegiul Național de Apărare. Ce tare! Acum face parte din „elită”. Va putea accede la o funcție în STAT, la STAT. Să STAI și să faci bani… oricine își dorește asta. E cea mai tare șmecherie, iar șmecheria îți este insuflată de părinții tăi colaboratori ai Securității, încă din fașă. „Să fi jmecher fiule, ca să ai bani, ca să ai putere, să faci avere”. Și ca să îți intre bine în cap, cât ești în leagăn, te adoarme pe versurile celebrei (sic!) cântărețe Denisa:
”Banii n’aduc fericire
Dar e bine s’ai la tine
Tot mai bine’i sa ai bani
Cand ai buzunarul mare
Ai valoare esti in stare
Sa faci fata la dusmani
Fara bani nu ai nici un nume
Si ce glume fac anume
Cei cu banii pe seama ta
Banii pot sa iti ofere
Si placere si putere
Fara bani esti nimenea”
Fiecare să pună semnele de punctuație după cum îi este voia, eu nu am găsit textul cu astfel de „chestii derizorii” și nu vreau să influențez „auditoriul”.
Și pentru că am o imaginație bogată, o gândire de invidiat și nu foarte mulți bani, că, deh, tata a fost „medic de modă veche” (nu cerea șpagă, nu refuza pacienții „de condiție joasă”), stau și mă întreb care este limita până la care persoanele aparținând unui grup de interese pot fi numite interlopi.
Interlop = Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect. Care aparține traficului ilegal.
Aham, gata, am înțeles. Deci, diferența între un interlop și un parlamentar care a absolvit Colegiul Național de Apărare se referă doar la poziționarea în fața legii, căci traficul legal (mă refer la traficul de influență utilizat de întreaga clasă politică) nu este caracteristic lumii interlope. Și cum, în țărișoara asta, legile sunt cele scrise și aprobate în parlament, unui parlamentar îi este, practic, exclusă posibilitatea de a deveni interlop. Pentru cazurile excepționale, mirul este binevenit! Vosganian știe, iar dacă Dragnea nu era ateu scăpa sigur de pușcărie. Sur mon honneur!
Absolventul Colegiului Național de Apărare este aparținător al statutului de ȘMECHER CU ACTE. El este promovat în funcții publice pentru a fi recompensat conform cu contribuția pe care și-o aduce în cadrul partidului din care, temporar face parte. Este susținut de toți ceilalți absolvenți ai „prestigioasei” universități pentru că interesele de clan nu aparțin unui singur partid, ci se rezumă la ACCESUL LA PUTERE.
Celelalte caracteristici ale lumii politice sunt comune cu cele ale lumii interlope: reputația proastă bazată pe lipsa moralității, vocabularul agramat și plin de cuvinte obscene, precum și afaceri dubioase care, de cele mai multe ori eludează legea, creând suspiciuni referitoare la dobândirea licită a averii.
Ca să nu mai fie niciun dubiu, lumea interlopă este complet diferită. Ea este formată, în general, din „întreprinzători” fără prea multă școală, dar cu prezență maximă la „școala vieții”. De aceea lumea interlopă are propriile legi nescrise, reguli care musai trebuie respectate. Altfel, sancțiunile sunt cam neplăcute, fizic vorbind. Vezi tu, în lumea interlopă încă nu a fost abolită pedeapsa cu moartea.
Însă ambele lumi distrug destine, ucid cu premeditare în goana după bani și putere. De aceea, eu zic să facem sesizare la CEDO! Trăim, totuși, în secolul 21!!!
Cum este să te naști copil normal, 3 kg, 56 cm, nota 10, și, pe parcursul vieții să te lași doborât la nivelul de prost sau idiot? La alegere, firește.
Oare cine e de vină? Părinții care, atunci când mergeai de-a bușilea și erai curios să descoperi, au început acțiunea de manipulare în viața ta cu mesajul: „să nu pui mâna pe aia ca e caca”, sau „faci buba”. Un pic mai târziu, când deja începeai să dai dovadă de discernământ, au început să-ți toarne mesaje subliminale, gen: „să fi șmecher, tată!”, sau „nu fi proastă!”.
Cert este că în cei 7 ani de acasă ai început primele lecții pentru a te adapta societății. Societate care te face să speri că ai un loc al tău, binemeritat, de șmecheraș sau de divă, fără apartenența de sex, pentru că, poate, societatea te-a îndrumat să fi gay. Nu, chiar nu am nimic cu persoanele gay, este opțiunea lor, indusă de părinți, accesată prin acțiunile adulților (dezaxați) în relația cu el, adolescentul care își caută „orientarea sexuală”. Sau poate nu și-o caută, poate chiar „i se revelează”! Căci Dumnezeu nu prea…
Și așa, fără credința în Spiritul Sfânt, în ideea că ce nu vedem nu există, dă buzna în viața noastră coronavirusul. Da, este o făcătură, dacă nu chiar o armă biologică, sau poate și una și alta. Cert este că noi, adulții, la nivelul nostru de intelectualitate nu putem fi decât proști sau idioți. De ce? Păi hai să vedem.
Dacă presupunem că acest virus există, suntem proști. A văzut cineva virusul ăsta? Lasă dom’le virusologii. „Zice ei” că arată așa, ca o coroană, dar cine știe exact, poate că „prin mecroscopu’ ăla au privit la haurul din firu’ părului; ce, ăla nu lucește?”. Iar oamenii de știință chiar au recunoscut că nu știu prea multe despre acest virus. Deci, până se lămurește lumea științifică, până cad ei de acord cu „cât de agresiv”, „câte mutații a suferit”, „ce tratament este bun”, „dacă se moare de coronavirus, sau se moare cu coronavirus”, trebuie să presupunem că este o banală gripă. Dar totuși, este bine să purtăm mască, să ne spălăm des pe mâini (un pic de spray la subraț nu ar strica), să mergem la patroni și să le facem profitul gras și, cel mai important lucru, să nu ne dorim să ne facem concediul, că cine știe, poate contactăm virusul, să fim responsabili față de noi și de societate.
Dacă presupunem că acest virus nu există, suntem idioți. De ce acceptăm să ne țină ăștia în carantină și ei, la nivelele lor înalte să facă chermeze cu sute de invitați, fără nicio măsură de distanțare socială? Pe noi societatea ne-a pregătit să ne trăim viața, să fim fericiți, să nu ne pese unul de altul, să facem totul ca să ajungem „cineva”. Meritocrație nu mediocritate! Sigur, dacă suntem deștepți (că proștii sunt în cealaltă categorie), trebuie să căutăm semeni de-ai noștri, cu aceleași capacități de înțelegere a vieții, cu aceleași idealuri, fără mamă, fără tată, și să ne luăm viața înapoi! Putem să-i folosim și pe aia care încă nu s-au decis ce vor să fie, mulți-liber-schimbiștii, dacă le inducem ideea că sunt cool să vină cu noi și să demonstreze, că suntem o forță! Jos cu tirania, jos cu dictatura! „Să vă spun de ce nu port mască? Pentru că nu port nici chiloți!”
Tu, în ce categorie te regăsești?
Pe calea mea, tu eşti în frunte,
destinul tău sunt eu, nu vezi?
Pân-om avea plete cărunte,
rămâne-va doar să mă crezi.
Mult mai presus de viaţă
să ne trăim iubirea,
căci nimeni nu ne învaţă
să ne-acceptăm menirea.
Aici ne avem pe noi, oricum,
în clipele ce vin dintotdeauna
şi se-ntretaie cu Acum.
Iară aceasta este doar arvuna!
Doar ştii că plata la sfârşit se-arată,
căci toţi suntem vremelnici,
şi rătăcim până la o dată
în care fi-vom veşnici!
Pentru că aşa spun majoritatea religiilor din zona asta de Univers.
Pentru că majoritatea religiilor au fost create şi conduse de oameni (bărbaţi), iar femeile au fost cele care le-au întreţinut. De frică, din iubire (pentru bărbaţi), sau, pentru că s-au complăcut în a fi «partea slabă a întregului». Păi nu aşa suntem de mici îndoctrinaţi, că fiecare ne vom găsi la un moment dat jumătatea ?!
Şi pentru ca cele două jumătăţi să devină un întreg, este musai ca un singur ego să fie dominant, chiar dacă în unele cupluri egoul este înclinat în favoarea « slabă », regula de bază nu se încalcă.
Femeia este, însă, fiinţă umană, lucru necontestat nici măcar de religii, iar această idee este susţinută agresiv de societatea « modernă » bazată pe materialism/ateism ştiinţific. Libertatea fiinţelor umane de a se determina singure, de a-şi putea alege stilul de viaţă este în directă controversă cu libertatea religioasă. Nu este oare o alienare ca o femeie religioasă să accepte că nu este om? Sau cum poate o femeie cu convingeri ateiste să se simtă liberă în masa morală religioasă a zonei unde vieţuieşte?
“Aşa deci” (cum spunea un clasic în viată), din punct de vedere pur formal, şi pentru liniştea tuturor, femeia nu a fost şi nu este încă considerată om.
Din alte puncte de vedere, fiecare are libertatea de a considera ce vrea EA!
In fine!
Puterea recunoaste ca taxele aplicate romanilor sunt letale. Un pas mic spre adevar. Asteptam si reparatiile de rigoare, asta in cazul in care se doreste ca natia asta sa traiasca!
Decebalu's Blog 